„dōTERRA” provine din limba latină și înseamnă „Darul pământului”.
În districtul Kale, unde se află iubita noastră fermă Lunga Lunga, peste 70 % din populație trăiește sub limita sărăciei. Mulți dintre oamenii din această regiune nu dețin pământ în mod legal, prin urmare, reintră în categoria persoanelor definite în termeni de specialitate „fără suprafețe agricole” (în engleză, „landless”). Ca atare, mulți fermieri fără suprafețe agricole trăiesc și lucrează pe un teren pe care nu îl dețin în mod legal, cu teama constantă că vor fi evacuați. E dificil să cumperi pământ în Kenya.
Când Consultanții din Europa au vizitat Kenya în martie 2023, Emily Wright a lansat o provocare pentru Europa: dacă ar fi reușit să strângă 90 000 USD, ea ar fi dublat suma printr-o donație personală. Acest lucru va permite începerea imediată a proiectului.
Dacă vizitarea Kenyei se află pe lista ta de dorințe, participarea la această strângere de fonduri poate fi un motiv de mândrie pentru tine când vei ajunge și TU acolo în viitor.
Fiecare persoană care donează va participa concret la viziunea dōTERRA de a Ne tripla impactul: mai mult teren, mai multe recolte, mai multe uleiuri și mai mulți oameni ajutați!
Dezvoltăm proiectul Landless de câțiva ani, după un concept entuziasmant și inovator, prin care ne propunem să oferim gospodăriilor fără pământ oportunitatea de a deține o porțiune de teren și de a urca o treaptă importantă pe scara economică.
În cadrul acestui program, participanților fără pământ li se va aloca o parcelă specifică din cadrul unei ferme comerciale, pe care vor avea responsabilitatea să cultive și să recolteze Ylang Ylang și alte culturi pentru uleiuri esențiale.
Acești fermieri vor obține un venit de pe urma acestor activități, iar o parte din venit va fi reținută într-un fel de „cont de economii pentru teren”. După câțiva ani de acumulare a economiilor, participanții vor primi titlul de proprietate asupra parcelei pe numele lor.
De îndată ce fermierul obține dreptul legal de proprietate asupra terenului, devine „absolvent” al proiectului și permite intrarea în proiect a unui nou fermier fără pământ. În acest fel, inițiativa continuă ciclic, având potențialul să ajute sute, poate chiar mii de oameni în următoarele câteva zeci de ani.
dōTERRA Healing Hands™ a contribuit deja cu peste 1 milion USD până acum. Cu toate acestea, pentru a putea trece la următoarea fază a proiectului, sunt necesari alți 180 000 USD pentru instalarea unui sistem de irigație. După finalizarea acestuia, pământul va fi gata pentru preluarea de către fermieri, iar aceștia își vor putea începe călătoria către obținerea calității de proprietari.