Founding Executives și echipa de conducere dōTERRA


David Stirling

Founding Executive și CEO

Imaginați-vă cum era lumea pe vremea când beneficiile uleiurilor esențiale erau în mare parte necunoscute pentru majoritatea oamenilor, iar accesul la produse pure era limitat. În 2008, șapte persoane calificate s-au reunit sub conducerea vizionară a lui David Stirling, pentru a forma o organizație unică numită doTERRA. Acum, ia-ți un moment de răgaz și bucură-te de progresul incredibil și de oportunitățile uriașe care au apărut de când doTERRA a devenit lider mondial în domeniul uleiurilor esențiale, o industrie de miliarde de dolari. Cât timp David continuă să conducă doTERRA în calitate de CEO, abilitățile sale înnăscute de a coordona o extindere globală fără precedent – incluzând deschiderea de noi piețe și remarcabila inițiativă Co-Impact Sourcing – aduc beneficii întregii familii doTERRA. Dincolo de toate realizările sale, David pune în continuare pe primul loc evoluția și progresul oamenilor, oferind mentorat celor din jur prin bunătate și o viziune dedicată spiritului de serviciu. Mereu spune că cele mai mari realizări ale sale sunt toți prietenii minunați pe care îi are, aventurile captivante și oportunitățile incredibile de a face bine, create pentru întreaga familie doTERRA, prin dezvoltarea și succesul companiei.

David îi încurajează pe toți membrii familiei doTERRA să lucreze împreună, valorificând diferențele dintre oameni și relațiile dintre comunitățile noastre. Devenind mai buni, mai răbdători și mai generoși, ne simțim încurajați să ne sprijinim unii pe alții, oferindu-le celorlalți libertatea de a deveni mai capabili, mai puternici și mai fericiți, prin forțe proprii.


Corey Lindley

Founding Executive

Corey Lindley lucrează cu pasiune în domeniul vânzărilor directe de peste treizeci de ani, ocupând în cea mai mare parte a timpului poziții de conducere de cel mai înalt nivel. A soluționat probleme de afaceri complexe și a călătorit în întreaga lume, locuind în China (de două ori), în Japonia, Australia și SUA. Înainte să se dedice vânzărilor directe, și-a început cariera în 1987 la una dintre cele mai mari firme de contabilitate publică.

Corey face parte din echipa doTERRA încă de la începuturile sale și, alături de ceilalți Founding Executives, a jucat un rol esențial în transformarea acesteia în cea mai mare companie de uleiuri esențiale din lume, ocupând inclusiv funcția de CEO timp de doi ani.

Pe lângă vasta sa experiență profesională, deține o diplomă de licență în contabilitate și un master în administrarea afacerilor. Pe plan personal, lui Corey îi plac toate sporturile (în special golful) și adoră să petreacă timp de calitate cu soția sa dragă, Janis, și cei opt copii ai lor și familiile acestora, care includ mulți nepoți ce nu contenesc să-l uimească și să-l binedispună.


Dr. David K. Hill

Founding Executive

La nivel internațional, nu găsești un Consultant doTERRA care să nu îl cunoască și să nu îl admire pe dl Dr. Hill. Pe lângă rara sa combinație de abilități firești precum a asculta, a iubi și a învăța, acesta este înzestrat și cu o vastă înțelegere și cunoaștere a uleiurilor esențiale pure și cum acestea împreună, dar și separat oferă soluții pentru sănătate și stare de bine. Ca Founding Executive, d-l Dr. Hill a îndrumat mii de Consultanți de-a lungul existenței companiei doTERRA, ajutând la consolidarea culturii unice din cadrul organizației. În calitate de expert principal în uleiuri esențiale la doTERRA, el motivează echipele să caute doar ingrediente și plante de cea mai bună calitate și să asigure standarde superioare de siguranță. Își împărtășește cunoștințele cu generozitate, pentru ca oricine să poată beneficia de aceste daruri ale pământului și contribuie în continuare la crearea de produse noi și captivante pentru piață.

Dl Dr. Hill încurajează comunitatea medicală să ia în considerare și opțiunile suplimentare atunci când vindecă o persoană în totalitate și încurajează starea de bine. Acesta speră un viitor în care comunitatea uleiurilor esențiale și medicina modernă să coexiste în cabinetele medicale, astfel încât persoanele să aibă mai multe opțiuni și control asupra sănătății lor. Până când această zi va sosi, el va colabora în continuare cu comunitatea medicală prin intermediul studiilor, studiilor clinice și medicilor capabili.


Mark Wolfert

Founding Executive

Fiind unul dintre Founding Executives ai doTERRA și Founding General Counsel, Mark este un om de bază în misiunea doTERRA de a alege calea purității: puritatea produselor, puritatea practicilor de business, puritatea intențiilor și, cel mai important, dragostea pură pentru umanitate. Ghidat de o minte ascuțită și o inimă generoasă, Mark a fost mentorul a mii de angajați doTERRA și Consultanți care au reușit să iasă din zona de confort pentru a-i servi pe ceilalți.

Ca Founding Executive și fost supervizor al doTERRA Healing Hands Foundation și al altor eforturi filantropice, acesta a coordonat misiunea de susținere a persoanelor și a comunităților din întreaga lume, astfel încât să devină independente prin schimbări pozitive și durabile. Munca și impactul lui Mark se reflectă la nivel global în cauze precum: lupta împotriva traficului de ființe umane, accesul la educație, apă potabilă și sănătate, ajutorarea copiilor, încurajarea femeilor, răspunsul la dezastre naturale și mentoratul oferit celorlalți pentru a deveni ei înșiși autonomi. Lui Mark îi face o deosebită plăcere să îi ajute pe Consultanții doTERRA care își doresc să aibă un impact pozitiv asupra comunităților în care trăiesc, prin proiectele în parteneriat cu doTERRA Healing Hands™.

Mark și soția sa, Carol, sunt părinții a cinci copii, împărtășindu-și pasiunea de a îi ajuta și încuraja pe alții să fie cea mai bună versiune a lor.


Emily Wright

Founding Executive (retrasă din activitate)

Emily s-a imersat în lumea vânzărilor directe și a uleiurilor esențiale la finele anilor '90, pe când lumea nu auzise încă prea multe despre acestea în Statele Unite. În rolul său de tânără mamă, i-a plăcut enorm puterea pe care i-o transmiteau uleiurile esențiale, atunci când avea grijă de sănătatea familiei sale și s-a simțit motivată să împărtășească în lumea întreagă descoperirea făcută. Pasiunea ei pentru starea de bine, la modul intuitiv, cât și pentru sprijinul oferit oamenilor a ajutat-o să înțeleagă toate aspectele ce țin de o afacere complexă. Emily a spart pur și simplu gheața, devenind prima femeie din istoria companiei care a deținut vreodată un rol executiv și care a ocupat un loc în Consiliul Director. Vânzările s-au triplat în numai trei ani de la venirea sa, după ce stagnaseră o lungă perioadă de timp, fiindcă Emily și-a unit forțele cu oameni talentați, precum echipa executivă, angajații și liderii, pentru a implementa o nouă viziune și noi strategii.

În 2007, Emily s-a retras din poziția executivă ocupată, fiindcă valorile sale nu mai corespundeau cu direcția în care se îndrepta industria uleiurilor esențiale. Știind că trebuie să existe și o altă cale, mai bună, a ascultat glasul inimii și a urmat calea purității – astfel s-a născut doTERRA, în 2008. Animată de dorința de a aduce în fiecare casă cele mai pure și puternice uleiuri esențiale din lume, se concentrează pe sprijinirea comunităților din lumea întreagă, cu ajutorul inițiativelor doTERRA Co-Impact Sourcing.

Experiența sa vastă în toate aspectele ce țin de piața globală a uleiurilor esențiale, combinată cu preocuparea ei pentru atingerea potențialului uman maxim, fac din Emily persoana perfectă care poate conduce doTERRA către teritorii neexplorate încă. Are abilitatea înnăscută de a vedea posibilitățile și de a conduce colaborativ o echipă corporate puternică, precum și Consultanți și clienți din lumea întreagă, uniți de o cauză comună. Cele mai mari satisfacții i le oferă capacitatea sa de a dezvolta oamenii și de a-i ajuta să-și atingă potențialul maxim.

Emily este un adevărat lider, atentă și experimentată, câștigătoare a numeroase premii, printre care 30 Women to Watch (2018, Utah Business) și Pathfinder (2018, Women & Business, Salt Lake Chamber). Dincolo de toate acestea, cea mai mare realizarea a lui Emily rămâne faptul că este mama a patru copii minunați, „Buni” pentru nepoțeii ei adorabili și soția unui modest cowboy.


Greg Cook

Founding Executive

Cu o carieră de peste 25 de ani și locuind pe patru continente, Greg este director executiv pentru afacerile sezoniere, având o rețea globală de persoane de contact importante și de încredere. Încă de la începuturile doTERRA, capacitatea lui Greg de a vedea limitările ca pe noi posibilități i-a ghidat contribuțiile ca Founding Executive în planificarea strategică și dăruirea sinceră de-a lungul istoriei companiei cu o dezvoltare fără precedent. Este o persoană esențială pentru a ajuta la stabilirea amprentei globale doTERRA în afaceri și acțiuni caritabile.

Greg a locuit în Africa, Europa, America de Nord și de curând în Asia. De curând, s-a întors cu familia din Shanghai, China, unde s-a angajat să creeze relații de durată și oportunități pentru doTERRA în cea mai importantă zonă din China. Greg se bucură foarte mult de munca umanitară și a întreprins inițiative pe cont propriu și prin doTERRA Healing Hands Foundation®, pentru a ajuta la îmbunătățirea calității vieții persoanelor din toată lumea.

Greg a obținut diplomă în Relații Internaționale de la Brigham Young University. Pe lângă călătorit, pescuit, citit și menținerea la curent cu evenimentele actuale, acesta se bucură cel mai mult să își petreacă timpul cu soția sa, Julie, și cu cei cinci copii ai lor.


Rob J. Young

Founding Executive

Atunci când echipa care avea să lanseze doTERRA a început să se formeze, în cadrul acesteia a existat un profesionist în  comunicările de marketing și corporate din industrie care a fost căutat să creeze și să distribuie noile oferte. Încă de la început, Rob a ajutat doTERRA să se întemeieze drept companie în domeniul sănătății integratoare și al stării de bine și ca lider mondial pe piața globală a uleiurilor esențiale. Cei peste 25 de ani de experiență în domeniul produselor de consum, alături de intuiția și inteligența sa, l-au făcut să devină un lider executiv, un partener strategic și o persoană în jurul căreia ceilalți doresc să stea.

Rob are o experiență destul de vastă în îngrijirea pielii, îngrijirea personală, în produse de curățenie și în produse și programe de dezvoltare și promovare a stării de bine în materie de nutriție, ceea ce face ca multe persoane să apeleze la el pentru soluții. Rob are o inimă grandioasă și adesea caută modalități de a-i ajuta pe ceilalți atunci când au nevoie, prin inițiativele Co-Impact Sourcing doTERRA și fundația doTERRA Healing Hands Foundation™. Rob și soția sa, Debbie, au cinci copii și sunt mândri să fie bunici.


Murray Smith

President

Murray s-a născut și a crescut în Canada. Lider dovedit cu peste 25 de ani de experiență în domeniu, are un palmares de rezultate obținute prin parteneriatul strâns cu Consultanții.

Din dorința de a contribui la prosperitatea comunității noastre, a petrecut 2 ani cu familia noastră din Europa, unde a supravegheat toate aspectele legate de doTERRA Europe. În decursul ultimului deceniu, a ocupat diferite funcții de conducere, datorită pasiunii sale pentru formarea de echipe puternice și colaborarea cu Consultanții, astfel încât să-i ajute să-și atingă obiectivele. Murray are un MBA de la BYU și este încântat să facă parte din familia doTERRA.


Alege continentul

Alege regiunea

Alege localizarea

Alege limba